Teheranul ameninţă cu represalii în cazul unui atac american asupra Iranului
„Dacă Statele Unite acţionează împotriva Iranului, atunci ameninţările împotriva lor vor fi de o mie de ori mai grave, problemele lor economice vor creşte şi vor pierde mai multe pieţe„, a declarat generalul Hassan Firouzabadi, citat de agenţia Fars.
„Şi nici unul dintre soldaţii americani din regiune nu se va întoarce viu acasă„, a adăugat el.
Firouzabadi a apreciat că preşedintele american, Barack Obama, este o persoană plină de compasiune, dar nu este în stare să acţioneze. „Este un negru provenit dintr-o clasă socială devaforizată (…) şi are compasiune pentru umanitate, dar este prins în maşinăria statului american şi este incapabil să facă orice”, a spus el.
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, avertizase miercuri că Iranul va da un răspuns „răsunător” după publicarea noii doctrine nucleare americane, care nu exclude recurgerea la arma nucleară împotriva regimului de la Teheran.
Potrivit noii doctrine, Statele Unite ar urma să nu folosească niciodată arma nucleară împotriva unui adversar care nu deţine armament atomic şi care respectă prevederile Tratatului de neproliferare. Administraţia americană a avertizat însă că Iranul şi Coreea de Nord reprezintă excepţii de la regulă.