Prima pagină » Știri externe » Oficiali ucraineni: Rusia a efectuat bombardamente în oraşul ucrainean Lviv

Oficiali ucraineni: Rusia a efectuat bombardamente în oraşul ucrainean Lviv

Armata rusă a atacat, marţi seară, poziţii din oraşul Lviv, situat în vestul Ucrainei, afirmă oficiali ucraineni, raportând întreruperi ale alimentării cu electricitate după bombardamente.
Oficiali ucraineni: Rusia a efectuat bombardamente în oraşul ucrainean Lviv

Conform autorităţilor ucrainene, cel puţin patru explozii de amploare au avut loc marţi seară la periferia oraşului Lviv. Primarul oraşului, Andrii Sadovii, a îndemnat populaţia să se adăpostească şi a anunţat că este afectată alimentarea cu electricitate, conform Sky News.

Maksim Koziţki, şeful Comandamentului militar regional, a confirmat lansarea unor atacuri de către armata rusă. „Conform informaţiilor preliminare, au avut loc atacuri cu rachete în regiunea Lviv”, a declarat el, citat de agenţia Ukrinform.

Atacurile ruse sunt rare în regiunea Lviv, astfel că acolo s-au refugiat mulţi ucraineni din alte zone ale ţării invadate de armata rusă.