- Home
- Externe
- WASHINGTON, (14.09.2017, 03:34)
- Marian Avram
Statele Unite preferă diplomaţia pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea
Statele Unite nu vor renunţa la utilizarea mijloacelor diplomatice pentru a convinge Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear, a anunţat, miercuri Departamentul de Stat al SUA, relatează agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Statele Unite preferă diplomaţia pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea
”Nu vom renunţa la diplomaţie. Aceasta este principala abordare preferată”, a declarat Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, în cadrul unei conferinţe de presă.
Nauert a mai precizat că Departamentul de Stat este ”realist”, dar şi ”optimist” în privinţa rezolvării crizei din Peninsula Coreea prin mijloace diplomatice. În cazul în care această abordare eşuează, Trezoreria SUA poate aplica sancţiuni în mod unilateral, iar Departamentul Apărării are o serie întreagă de opţiuni pentru rezolvarea crizei, a mai spus Nauert.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a salutat rezoluţia adoptată luni de către Consiliul de Securitate al ONU prin care au fost impuse noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
”Am avut un vot unanim, rezoluţia fiind susţinută şi de China şi de Rusia. Simţim că suntem într-o poziţie puternică pentru a continua campania de presiune paşnică”, a comentat Nauert.
Noul pachet de sancţiuni a fost votat de toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, după ce Statele Unite au eliminat câteva măsuri dure pe care le anunţaseră săptămâna trecută, inclusiv cea privind embargoul complet pentru petrol.






Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe