Lisov a fost arestat la Barcelona în luna ianuarie, în timp ce aştepta să se îmbarce pentru un zbor către o altă ţară europeană. Autorităţile americane l-au acuzat pe Stanislav Lisov de fraudă, abuz informatic şi fraudă electronică, el riscând o pedeapsă de până la 35 de ani de închisoare.
Avocatul lui Lisov s-a opus extrădării, pe motiv că acuzaţiile şi probele contra clientului său sunt prea vagi, şi că Statele Unite nu au jurisdicţie pentru niciuna dintre acuzaţiile formulate. Judecătorii spanioli au menţionat că Lisov a fost acuzat de fraudarea mai multor bănci în perioada iunie 2012 – ianuarie 2015, valoarea pagubelor ridicându-se la aproximativ 850 000 de dolari.