- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (06.06.2012, 21:15)
- Mihai Draghici ,
Statele Unite vor susţine acţiuni constrângătoare ale ONU împotriva regimului sirian
Statele Unite au anunţat miercuri că sunt dispuse să susţină o acţiune constrângătoare a ONU împotriva Siriei, conform Capitolului VII al Cartei Naţiunilor Unite.

Timothy Geithner (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Noi, Statele Unite, sperăm că toate ţările responsabile se vor asocia în curând unor acţiuni adecvate ale Consiliului de Securitate ONU împotriva regimului sirian, aşa cum a solicitat Liga Arabă", a declarat secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner.
"În lipsa unor semnale serioase de conciliere din partea regimului Bashar Al-Assad, în curând ne vom îndrepta în această direcţie", adaugă Geithner.
"În virtutea Capitolului VII al Cartei ONU, Consiliul de Securitate poate decide ce măsuri care nu implică utilizarea forţei pot fi aplicate", precizează oficialul american.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe