Cazul Jamal Khashoggi | Ministrul francez de Finanţe anunţă că nu va participa la o conferinţă importantă din Arabia Saudită

Publicat: 18 10. 2018, 12:51
Actualizat: 31 03. 2020, 07:16

Le Maire a afirmat că autorităţile saudite trebuie să explice cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a dispărut la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul.

Oficialii turci sunt de părere că Jamal Khashoggi, editorialist al cotidianului american The Washington Post şi critic la adresa politicilor Riadului, a fost torturat şi ucis în interiorul consulatului, însă Arabia Saudită neagă toate acuzaţiile.

„Nu, nu voi merge. Acuzaţiile sunt serioase”, a declarat Le Maire.

Parisul şi Riadul deţin relaţii diplomatice şi comerciale, în special în domeniul energiei, finanţelor şi armelor. Le Maire a declarat că l-a informat miercuri pe omologul său privind decizia de a nu călători la Riad.

Oficialul francez consideră că decizia sa nu va afecta relaţiile bilaterale între cele două ţări.

În acelaşi context, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, a informat că planul său de a participa la conferinţa de la Riad va fi revizuit joi.