Steagul Franţei, proiectat pe podul lui Soliman Magnificul. Ziua din anii 1990 în care 60 de obuze provocau un „moment Notre-Dame” în Balcani | VIDEO ARHIVĂ

Pe 9 noiembrie 1993, pe fondul războiului croato-bosniac declanşat de prăbuşirea Iugoslaviei, un general croat dădea ordinul ca Podul Vechi din Mostar, care unea cele două maluri ale râului Neretva, să fie dărâmat.

A fost nevoie de circa 60 de obuze pentru a spulbera construcţia veche de peste 400 de ani, la acea dată, una dintre comorile arhitectonice otomane ale Balcanilor de Vest.

Peste ani, procurorii Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie aveau să-l găsească vinovat de acest ordin pe generalul croat Slobodan Praljak.

În 2017, Praljak se sinucidea în direct la Haga, ingerând conţinutul unei sticle cu cianură de potasiu, după verdictul primit în procesul pentru crime de război în care era judecat – 20 de ani de închisoare.

 „Slobodan Praljak nu este un criminal de război. Resping judecata voastră. Am băut otravă”, a declarat fostul general în momentul în care judecătorul Curţii de la Haga decisese să menţină pedeapsa din 2013.  

Slobodan Praljak – care servise ca general în armata croată şi în Consiliul de Apărare al Republicii Croate Herţeg-Bosnia - fusese condamnat la 20 de ani de închisoare pentru pentru rolul său în epurarea etnică a musulmanilor din fosta Iugoslavie, între 1993 şi 1994.

Croatul era acuzat că ordonase direct masacrul populaţiei bosniace de religie musulmană în aproximativ 30 de localităţi din Bosnia şi Herţegovina. 

Construirea podului din Mostar, numit „Bătrânul”, a început 1557 la ordinul lui Soliman Magnificul şi durat peste un deceniu. Sursele istorice spun că pentru ridicarea podului, sultanul îl însărcinase pe Mimar Hayruddin, discipolul lui Mimar Sinan, arhitectul care proiectase majortiatea podurilor importante ale Imperiului Otoman.

La sfârşitul războiului croato-bosniac, mai multe organizaţii internaţionale, printre care şi UNESCO, Banca Mondială şi Word Monuments Fund, au contribuit la reconstrucţia podului.

În 2004, „Bătrânul” se arcuia din nou peste Neretva, fiind reconstruit după planul original, cu prelucrarea unei pietre locale numite tenelija. Un an mai târziu, Stari Most intra în Patrimoniul UNESCO.