Încă 50 de civili au fost evacuaţi sâmbătă de la uzina siderurgică din Mariupol
Şeful biroului preşedintelui Ucrainei, Andriy Yermak, a declarat pe Telegram că „evacuarea oamenilor din oţelăria Azovstal a fost foarte dificilă. Ruşii au provocat în mod constant, nu s-au oprit din foc, au continuat să lupte”.
„Dar am reuşit să scoatem 50 de civili. Aceştia sunt femei, copii şi bătrâni”, a spus el.
„Operaţiunea noastră de evacuare va continua, nu ne vom opri”, a mai spus Yermak.
Autoproclamata Republica Populară Doneţk a declarat, de asemenea, că 50 de persoane au fost evacuate sâmbătă din Azovstal.
Cartierul general al apărării teritoriale al RPD a precizat într-o declaraţie că „numărul (cumulat) de civili evacuaţi de pe teritoriul uzinei metalurgice a ajuns la 176 de persoane”.
Nu a existat nicio confirmare a declaraţiilor din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite sau a Crucii Roşii Internaţionale, care au încercat să faciliteze şi ele evacuările din uzină.