Mai mulţi congresmeni democraţi au avertizat că vor încerca să blocheze ultima cerere a preşedintelui George W. Bush de finanţare a războiului, până când liderul de la Casa Albă va fi de acord cu încheierea operaţiunilor de luptă din Irak, înainte de retragerea sa din funcţie, la începutul lui 2009.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru buget din Camera Reprezentanţilor, congresmenul democrat David Obey, comisia nici măcar nu va analiza până anul viitor cererea de finanţare, care, conform secretarului Apărării, Robert Gates, se ridică la circa 189 miliarde de dolari.
Obey a ameninţat şi cu mărirea impozitelor pentru finanţarea războiului, iniţiativă respinsă însă imediat de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Legea, adoptată cu 377de voturi pentru şi 46 împotrivă, va cere Pentagonului să prezinte în mod regulat rapoarte Comisiilor de apărare din Congres, cu privire la planurile de retragere a trupelor.