Directorul centrului de informaţii privind pirateria din capitala malaysiană, Noel Choong, a declarat că piraţii au atacat vineri, la ora 13.30 GMT (16.30 ora României) o navă grecească ce transporta produse chimice.
"Piraţii au atacat nava sub pavilion panamez de la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni", a precizat el.
Cargobotul grecesc a fost capturat de piraţi în apele Golfului Aden, unde au avut loc numeroase operaţiuni de acest tip în ultimele luni, a adăugat oficialul citat.
Cu o zi înainte, piraţii au încercat că urce la bordul unui vapor al PAM (program ONU) în largul oraşului Mogadiscio, capitala Somaliei.
"Căpitanul a luat măsuri împotriva piraţilor şi a reuşit să scape", a afirmat Choong fără a oferi detalii legate de aceste măsuri.
Potrivit BMI, 69 de vapoare au fost atacate în largul Somaliei din ianuarie, dintre care piraţii şi-au însuşit 27 şi pentru alte 11 cer răscumpărare. Aceştia ţin ostatici peste 200 de marinari.
BMI a cerut din nou navelor care traversează această zonă să aplice măsuri de supraveghere antipiraterie foarte stricte.
"Atât timp cât nu va exista o descurajare fermă, piraţii vor continua să atace nave", a avertizat el, subliniind că marinele militare occidentale "nu pot patrula peste tot, întrucât zona este vastă".
Nemulţumiţi de popularea apelor Golfului Aden, piraţii atacă navele care navighează în largul coastei orientale a Somaliei.
Pe de altă parte, negocierile de eliberare a echipajului şi cargobotului ucrainean care transporta arme şi capturat la 25 septembrie, au eşuat vineri, a anunţat purtătorul de cuvânt al piraţilor.
"Negocierile cu proprietarii navei au eşuat complet. Proprietarii îşi schimbă mereu părerile, poate pentru că ascultă sfaturile cuiva care crede că poate rezolva problema prin mijloace militare", a declarat purtătorul de cuvânt al piraţilor Sugule Ali.
"Dată fiind situaţia, suntem în alertă şi ne pregătim pentru orice eventualitate, între care şi opţiunea militară împotriva noastră", a adăugat acesta.
De aceea i-am oferit proprietarului navei trei zile pentru a răspunde pozitiv negocierilor. În lipsa unui răspuns vom adopta măsuri a căror natură nu o vom dezvălui acum", a continuat el.
Piraţii au cerut o răscumpărare de 20 de milioane de dolari.
Aceştia au capturat nava Faina la 25 septembrie, în largul coastelor somaleze, în timp ce cargobotul ucrainean se îndrepta către portul kenyan Mombasa. Acesta transporta 33 de tancuri, precum şi lansatoare de rachetă şi rachete antiaeriene.
Cargobotul este în prezent ancorat în apropiere de oraşul port Hobyo, la 500 de kilometri nord de Mogadiscio, fiind încercuit de mai multe nave de război, în special americane, a căror supraveghere strictă împiedică piraţii să descarce încărcătura.