Stoltenberg a declarat că va continua să sprijine Ucraina şi va oferi mai mult sprijin „non-letal”, relatează Reuters.
„NATO va continua să fie alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Nu vom da înapoi”, a declarat el reporterilor la Bruxelles.
„Multe războaie se încheie prin negocieri, dar ceea ce se întâmplă la masa negocierilor depinde de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă”.
Oficialul a adăugat că nu există „o pace durabilă” dacă Rusia câştigă războiul şi a mai spus că Finlanda şi Suedia ar trebui să fie primite ca membri „cu drepturi depline” ai alianţei.