Student din New York, arestat pentru că plănuia să comită un atentat cu bombă în numele SI

Autorităţile federale au arestat un student de la New York despre care afirmă că plănuia să detoneze o bombă improvizată într-o oală sub presiune, în numele grupării teroriste Statul Islamic (SI), relatează USA Today în pagina electronică de miercuri.

Urmărește
159 afișări
Imaginea articolului Student din New York, arestat pentru că plănuia să comită un atentat cu bombă în numele SI

Student din New York, arestat pentru că plănuia să comită un atentat cu bombă în numele SI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Munther Omar Saleh, în vârstă de 20 de ani, student la Colegiul de Aeronautică şi Thenologie Vaughn, i-a spus unui informator că va "încerca să efectueze o operaţiune" la New York, potrivit publicaţiei, care citează The Daily News. Vaughn este un colegiu privat specializat în aviaţie şi inginerie, situat în apropiere de Aeroportul LaGuardia, în Queens.

Saleh şi-a exprimat susţinerea faţă de activităţile SI în mesaje postate pe Twitter, inclusiv faţă de masacrul comis în ianuarie la sediul săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo, la Paris, şi faţă de decapitarea jurnalistului japonez Kenji Goto, potrivit unor documente judiciare, citate de CBS New York.

Potrivit postului ABC 7 de la New York, el a scris, într-un mesaj postat pe Twitter că se teme că Al-Qaida "ar putea să devină prea moderată".

Anchetatorii l-au tras pe dreapta pe Saleh, care se afla la bordul unui Jeep verde, în Queens, pe 7 iunie, şi l-au arestat după ce acesta a încercat să-i atace, potrivit CBS New York. El s-a înfăţişat la Tribunalul federal din Brooklyn sâmbătă.

"Saleh şi-a trimis prin e-mail informaţii de pe Internet cu privire la confecţionarea unor bombe în oale sub presiune", se arată în plângerea depusă la tribubal, citată de The Daily News. Autorii dublului atentat cu bombă de la maratonul din Boston - Dzhokhar şi Tamerlan Tsarnaev - au folosit dispozitive improvizate similare şi au ucis trei persoane în aprilie 2013.

Pe 10 mai, "Saleh a căutat pe Internet după cuvinte ca «ceas», «casio» şi «vacuum». Aceste căutări reflectă eforturile lui Saleh de a identifica şi obţine componente de care este nevooie pentru a crea un dispozitiv exploziv", se arată în plângere.

De asemenea, el a căutat, pe 28 mai, informaţii despre atracţii turistice din New York, iar anchetatorii l-au urmărit într-un magazin de produse de "spionat" din Queens, unde a examinat diverse echipamente, se arată în document, citat de The Daily News.

Autorităţile federale au început să se intereseze de student după ce l-au văzut două zile la rând hoinărind pe Podul George Washington, care leagă New York-ul de New Jersey, potrivit CBS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici