Studentă de origine chineză, decapitată la universitatea Virginia Tech (Video)

Publicat: 23 01. 2009, 10:27
Actualizat: 07 11. 2012, 13:01

Yang Xin din Beijing, în vârstă de 22 de ani, tocmai îşi începuse studiile de contabilitate la 8 ianuarie la Virginia Tech. Ea a fost ucisă la ora locală 19.00 (02.00 ora României) într-un local al universităţii.

"Au existat şapte martori. Dar nu a fost nici o dispută, nici un strigăt "când tânăra femeie a fost atacată", a explicat purtătorul de cuvânt al universtităţii Mark Owczarsky, confirmând că fata fusese decapitată.

Zhu Haiyang, în vârstă de 25 de ani, student originar din oraşul chinezesc Ningbo, a fost arestat şi cercetat pentru asasinat. Acesta se află în detenţie în închisoarea comitatului Montgomerry. El este doctor în agricultură şi economie aplicată.

Cei doi studenţi se cunoşteau, a precizat universitatea.

"Acest incident este oribil şi tragic, cu atât mai mult cu cât Virginia Tech a avut partea sa de nenorociri şi de oroare", a subliniat purtătorul de cuvânt al universităţii. În aprilie 2007, un student cu tulburări psihice, Cho Seung-Hui, de origine sud-coreeană, a ucis 31 de studenţi şi profesori în sălile de curs, înainte de a întoarce arma asupra sa.

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60231621