Studenţii şi elevii francezi protestează faţă de reforma învăţământului superior
Câteva mii de studenţi şi elevi de liceu au participat, joi, la demonstraţii organizate în principalele oraşe franceze, în semn de protest faţă de reforma învăţământului superior, despre care ei susţin că ar putea duce la privatizarea universităţilor de vârf, relatează Reuters..

Studenţii şi elevii francezi protestează faţă de reforma învăţământului superior
Protestul elevilor şi studenţilor este doar una dintre cele câteva provocări majore cu care se confruntă programul de reforme al preşedintelui Nicolas Sarkozy, complicând şi mai mult eforturile acestuia de a relansa economia franceză, în stagnare...
Sindicatul studenţesc UNEF a anunţat că 48 dintre cele 85 de universităţi din Franţa au fost blocate total sau parţial de demonstraţiile de joi, care au înregistrat cel mai mare număr de participanţi, de la demararea acţiunii, la începutul lui noiembrie.
Circa 12 licee din Paris au rămas de asemenea închise, potrivit aceleiaşi surse.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Mişcarea de protest studenţească are ca obiectiv reafirmarea revendicărilor formulate în lupta împotriva unei legi aprobate în iulie de Guvernul francez, care acordă universităţilor o mai mare autonomie în ceea ce priveşte propriile resurse şi lărgeşte posibilităţile de finanţare privată.
Guvernul a respins acţiunea de protest ca fiind motivată politic, iar Sarkozy a refuzat în cursul acestei săptămâni să revizuiască legea care a fost deja adoptată într-o variantă de compromis, din cauza contestaţiilor studenţilor.
Sindicatele studenţeşti consideră că reforma educaţiei va pune bazele unui sistem care concentrează fondurile către câteva instituţii de elită şi permite marilor companii să stabilească structura cursurilor.
"No, nu, nu privatizării", au scandat studenţii la Paris, în timpul unei manifestaţii atent supravegheată de poliţişti. Potrivit poliţiei, circa 2.400 de studenţi au ieşit în stradă, în timp ce organizatorii au estimat cifra manifestanţilor la 5.000.
La Lyon, al doilea oraş francez ca mărime, circa 4.000 de studenţi au participat la demonstraţii, în timp ce la Bordeaux (sud-vest) au manifestat circa 2.000, iar la Rennes (nord-vest) 1.000.
Marşurile coordondate ale studenţilor au survenit în ziua în care greva de nouă zile din transporturile feroviare părea să se apropie de sfârşit, întrucât majoritatea muncitorilor din domeniu au optat pentru reluarea activităţii şi demararea negocierilor.
Oficialii guvernamentali se temeau că o grevă prelungită a transporturilor ar fi putut să se combine cu protestul studenţilor, ceea ce ar fi dat naştere unei ample mişcări la nivel naţional, împotriva pachetului de reforme.
Sarkozy a declarat că reforma universitară este una dintre cele mai importante demarate de el, care trebuie realizată după mulţi ani în care sistemul s-a complăcut în actuala situaţie.
Universităţile franceze au pierdut locuri, în ultimii ani, în clasamentul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din lume. Multe dintre ele sunt suprapopulate, ducând lispă de fonduri şi utilităţi, şi pierzându-şi profesorii atraşi de posturi mai bine pătite în Statele Unite sau în alte ţări.
Reforma guvernamentală a fost sprijinită chiar şi de o parte dintre intelectualii de stânga, care au criticat mişcarea studenţească.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului