SUA au atacat poziţii militare islamiste din Irak
Avioane militare americane au atacat poziţii ale unor grupuri islamiste şiite din Irak, în replică la atacul cu rachete care a vizat o bază din apropiere de Bagdad, incident soldat cu moartea a doi militari americani şi a unui britanic, informează agenţia Associated Press.
Atacurile au vizat cinci poziţii militare din Irak, în principal cele ale grupului islamist proiranian Kataib Hezbollah. „Scopul este afectarea în mod semnificativ a capacităţii de lansare a unor noi atacuri”, a comunicat Departamentul american al Apărării.
„Statele Unite nu vor tolera atacuri asupra cetăţenilor noştri, obiectivelor ori aliaţilor”, a atras atenţia secretarul american al Apărării, Mark Esper.
Administraţia de la Bagdad a condamnat raidurile aeriene efectuate de Statele Unite. „Pretextul că acest atac este o ripostă la agresiunea care a vizat Baza Taji este unul fals; va conduce la escaladarea situaţiei, nu la găsirea unor soluţii. Această acţiune este împotriva voinţei statului irakian, este o încălcare a suveranităţii Irakului”, a transmis Statul Major al armatei irakiene.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a oferit Pentagonului autoritatea de a riposta potenţial la atacul cu rachete care a vizat o bază militară din Irak, soldat cu moartea a doi militari americani şi a unui britanic, a declarat joi Mark Esper, secretarul Apărării. „Am vorbit cu preşedintele. Mi-a oferit autoritatea de a face ceea ce trebuie, ţinând cont de îndemnurile sale şi dacă va fi cazul”, a declarat Mark Esper. „Am avut o conversaţie bună” cu preşedintele, a spus Mark Esper. Întrebat ce înseamnă acest avertisment, Mark Esper a declarat că nu oferă detalii despre riposta SUA. Întrebat dacă sunt analizate posibile riposte în Iran, Esper a precizat: „Nu vreau să exclud nicio posibilitate acum, dar pentru moment ne concentrăm pe grupul ori grupurile care au comis acest atac în Irak”.
Un oficial militar american de rang înalt a atribuit grupurilor islamiste şiite atacul cu rachete produs miercuri în apropiere de Bagdad, incident soldat cu moartea a doi militari americani şi a unui britanic. Generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului Central american (CENTCOM), a declarat joi că atacul care a vizat baza militară Taji a fost comis de grupuri islamiste pro-iraniene. „Încă investigăm atacul, dar trebuie să notez că grupul pro-iranian Kataib Hezbollah este singurul care a mai comis atacuri de o asemenea amploare asupra trupelor americane sau forţelor coaliţiei din Irak”, a declarat Kenneth McKenzie, potrivit agenţiei Reuters, în cursul unei audieri în Senatul SUA.
Un atac cu rachete a vizat, miercuri seară, baza militară Taji, situată în apropiere de Bagdad. Doi militari americani şi un britanic au fost ucişi, iar alte persoane au fost rănite în atac.