SUA au discutat cu aliaţii lor despre impunerea unei zone de excludere aeriană în Libia – presă

Publicat: 28 02. 2011, 09:06
Actualizat: 06 11. 2012, 13:41

Sporind presiunea internaţională asupra liderului libian, Italia a suspendat un tratat din 2008 cu Libia care include o clauză de neagresiune, ceea ce i-ar permite să participe la viitoare operaţiuni de menţinere a păcii în Libia sau să acorde posibilitatea folosirii bazelor sale militare pentru orice intervenţie posibilă.

„Am semnat un tratat de prietenie cu un stat, dar când omologul nu mai există – în acest caz statul libian – tratatul nu poate fi aplicat”, a declarat duminică ministrul italian de Externe, Franco Frattini, în cadrul unui interviu televizat.

Ofciali de la Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagon au discutat cu omologii lor europeni şi din cadrul NATO despre cum ar putea impune restricţii de zbor deasupra Libiei.

Un diplomat de la Naţiunile Unite a declarat că orice asemenea acţiune ar necesita noi dezbateri între cele 15 state ale Consiliului de Securitate, care este puţin probabil să acţioneze dacă nu există o intensificare semnificativă a violenţelor susţinute de stat în Libia, inclusiv folosirea avioanelor împotriva civililor.

Oficiali ai administraţiei Barack Obama au declarat că discută de asemenea dacă armata americană ar putea întrerupe comunicaţiile pentru a împiedica difuzarea declaraţiilor colonelului Kadhafi. În plus, administraţia se gândeşte dacă armata ar putea fi folosită pentru a crea un coridor în Tunisia sau Egipt, pentru a acorda asistenţă refugiaţilor.

„Nu au existat discuţii de care să ştiu despre o intervenţie militară dincolo de asta, iar o discuţie de acest fel ar trebui să înceapă la ONU”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei. Dar „nu aş spune nici că am exclus vreo” variantă, a adăugat el.