SUA au ţinut "ostatici" trei iranieni

Statele Unite au ţinut "ostatici" trei diplomaţi iranieni din Irak, eliberaţi săptămâna trecută, pentru a convinge Iranul să-şi reducă sprijinul acordat violenţelor antiamericane din Irak, a declarat un fost oficial american de rang înalt, citat de Washington Times.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului SUA au ţinut "ostatici" trei iranieni

SUA au ţinut "ostatici" trei iranieni (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Cei trei membri ai Forţei iraniene de elită Quds, capturaţi în Irak de Statele Unite, au fost reţinuţi mai mult de doi ani cu toate că nu fuseseră implicaţi în activităţi antiamericane, iar la momentul respectiv aveau calitatea de diplomaţi, au afirmat un fost şi un actual oficial de rang înalt din SUA.

Cel de-al doilea oficial, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, pentru că afirmaţiile sale contrazic declaraţiile anterioare făcute de Washington, a spus că cei trei au fost ţinuţi ostatici ca "un potenţial element de constrângere" împotriva Iranului, care a oferit sprijin financiar şi armament irakienilor care au luptat împotriva SUA după invazia americană din Irak din 2003.

Atât Iranul cât şi Irakul au protestat faţă de arestarea şi reţinerea prelungită a celor trei, acţiuni care au atras atenţia comunităţii internaţionale.

Forţa Quds este o unitate de elită a armatei şi serviciilor de informaţii din Iran. Mulţi dintre oficialii şi veteranii ei se află în funcţii importante în Guvernul de la Teheran.

După arestări, oficialii americani au dat de înţeles în repetate rânduri că cei trei iranieni au fost direct implicaţi în susţinerea violenţelor antiamericane din Irak, dar nu au oferit dovezi concrete. Cei trei nu au fost acuzaţi niciodată de comiterea vreunei infracţiuni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici