SUA cer Israelului să oprească timp de un an colonizările

Emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, le-a cerut premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrului Apărării, Ehud Barak, să ofere în avans o "garanţie" constând în stoparea pentru un an a construcţiei de colonii în Cisiordania, relatează Haaretz.

Urmărește
43 afișări
Imaginea articolului SUA cer Israelului să oprească timp de un an colonizările

SUA cer Israelului să oprească timp de un an colonizările (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mitchell a adus în discuţie această chestiune în timpul discuţiilor purtate săptămâna trecută cu cei doi oficiali israelieni.

El a susţinut că statele arabe nu vor face gesturi pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul în lipsa unei garanţii de oprire a construcţiilor în zonele disputate.

Potrivit emisarului american, un acord israelian privind oprirea temporară a construcţiilor ar facilita obţinerea de concesii din partea ţărilor arabe.

O sursă de la Ierusalim a afirmat că Netanyahu şi Barak nu au respins solicitarea Washingtonului, dar nu sunt de acord cu americanii în privinţa unor detalii.

George Mitchell a cerut oprirea construcţiilor pentru cel puţin un an, însă Israelul a acceptat o perioadă de cel mult şase luni.

Americanii nu au precizat încă în mod clar ce se va întâmpla la sfârşitul perioadei de stopare a colonizării.

Israelul doreşte un angajament american privind încheierea de noi acorduri cu Ierusalimul pe tema viitoarelor evoluţii care să fie similare cu cele încheiate de fostul preşedinte George W. Bush şi fostul premier Ehud Olmert.

Divergenţele dintre Israel şi SUA se referă şi la viitorul celor 2.500 de clădiri de locuinţe aflate deja în construcţie în zonele disputate.

Israelul doreşte să le finalizeze pe toate, în vreme ce Mitchell caută să reducă într-o măsură cât mai mare această cifră.

Negocierile pe această temă vor continua săptămânile următoare. Netanyahu şi Mitchell se vor întâlni la Londra în data de 26 august pentru o nouă rundă de tratative.

O sursă de la Ierusalim a afirmat că se aşteaptă ca întâlnirea din capitala britanică să ducă la un acord asupra acestei probleme.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici