SUA cer Pakistanului numele unor agenţi de informaţii. Unii dintre ei ar fi putut să ştie unde se află ben Laden

Oficiali pakistanezi au declarat că administraţia SUA a cerut identităţile unora dintre principalii lor agenţi de informaţii, în condiţiile în care americanii încearcă să afle dacă au avut contacte cu Osama ben Laden sau asociaţii săi.

Urmărește
781 afișări
Imaginea articolului SUA cer Pakistanului numele unor agenţi de informaţii. Unii dintre ei ar fi putut să ştie unde se află ben Laden

SUA cer Pakistanului numele unor agenţi de informaţii. Unii dintre ei ar fi putut să ştie unde se află ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oficialii au oferit detalii despre o discuţie tensionată între autorităţile pakistaneze şi un emisar american care a călătorit în Pakistan luni, după uciderea lui Osama ben Laden de un comando american, în oraşul pakistanez Abbottabad, relatează New York Times, în ediţia electronică.

Oficialii americani nu au acuzat explicit Guvernul pakistanez că l-ar fi ajutat pe ben Laden să se ascundă după atentatele de la 11 septembrie.

Un oficial din cadrul administraţiei Barack Obama a recunoscut că relaţia cu Pakistanul este considerată prea importantă pentru a risca o ruptură definitivă, chiar şi în cazul în care actuali sau foşti agenţi pakistanezi de informaţii ştiau unde se află liderul al-Qaida.

Totuşi, americanii sunt nemulţumiţi de refuzul armatei şi spionajului pakistanez, de-a lungul anilor, de a-i identifica pe membrii agenţiei de informaţii ISI (Inter-Services Intelligence, serviciile secrete pakistaneze) bănuiţi că au legături cu ben Laden. Oficialii americani au cerut informaţii în special despre Direcţia S a ISI, care a cooperat strâns cu militanţii încă din perioada luptelor antisovietice din Afganistan.

"Este greu de crezut că ar fi ştiut Kayani şi Pasha unde se află ben Laden", a declarat un oficial din administraţie, referindu-se la şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Parvez Kayani, şi la directorul ISI, locotenent-generalul Ahmad Shuja Pasha. "Nu aş fi însă surprins dacă cineva apropiat de Pasha ştia", a adăugat oficialul.

Presa pakistaneză a speculat deja că generalul Pasha, unul dintre cei mai puternici oameni din Pakistan, ar putea demisiona din cauza operaţiunii împotriva lui ben Laden.

Doi oficiali pakistanezi au declarat că soţia yemenită a lui ben Laden le-a spus anchetatorilor că, înainte să se mute în 2005 în vila din Abbottabad, ben Laden a locuit cu familia aproape doi ani şi jumătate într-un sat mic, Chak Shah Mohammad, în apropierea oraşului Haripur.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici