SUA convoacă un diplomat sirian după atacul împotriva ambasadei sale la Damasc
Statele Unite l-au convocat luni pe însărcinatul cu afaceri sirian la Washignton, pentru a-i reproşa că ţara sa nu şi-a îndeplinit obligaţiile internaţionale după ce susţinători ai regimului sirian au atacat ambasadele Statelor Unite şi Franţei la Damasc, relatează AFP.
"Însărcinatul cu afaceri va fi convocat. Siria nu este la înălţimea obligaţiilor sale internaţionale", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, explicând că ambasadorul sirian se află în prezent în concendiu.
Ambasada Statelor Unite la Damasc a fost atacată luni de o mulţime furioasă după vizita ambasadorului american în oraşul rebel Hama (centru), a declarat o sursă din cadrul reprezentanţei diplomatice.
"Astăzi, o mulţime a atacat ambasada Statelor Unite. Personalul ambasadei nu a fost rănit. Guvernul sirian a fost lent în a răspunde şi a lua măsurile de securitate adiţionale", a anunţat această sursă.
Acest lucru urmăreşte să "deturneze atenţia de la criza din Siria, unde Guvernul continuă să ucidă manifestanţi paşnici", a adăugat aceasta.
Într-un atac similar au fost răniţi trei agenţi de securitate ai ambasadei Franţei, a anunţat Ministerul francez de Externe.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


