- Home
- Externe
- WASHINGTON, (15.09.2011, 07:51)
- Iuliana Enache ,
SUA cred că Ayman al-Zawahiri se află în Pakistan
Noul lider Al-Qaida, Egipteanul Ayman al-Zawahiri, s-ar afla tot în Pakistan, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little.
Urmărește
168 afișări
Ayman al-Zawahiri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu avem nicio informaţie potrivit căreia el s-ar afla în altă parte decât în Pakistan", a declarat Little în cadrul unei întrevederi cu presa, la o zi de la difuzarea unei înregistrări video de către liderul reţelei extremiste, în care acesta promite "înfrângerea" Statelor Unite.
Înregistrarea video difuzează şi un mesaj al lui Osama ben Laden în care acesta le promite americanilor că vor sfârşi "ca sclavii" companiilor multinaţionale şi "banilor evreieşti".
Potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, această înregistrare video a fost găsită de forţele speciale americane în timpul unui asalt care a condus la eliminarea lui Ben Laden la începutul lui mai, în Pakistan. Statele Unite au difuzat-o, dar fără sonor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat în iulie, în timpul unei vizite la Kabul, că Zawahiri se află, în opinia lui, în zonele tribale de la frontiera cu Afganistanul. El a cerut Islamabadului să înceapă să îl urmărească.
Ca răspuns, Pakistanul le-a cerut Statelor Unite să facă "schimb de informaţii" pe tema noului lider Al-Qaida "pentru a întreprinde operaţiuni ţintite".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe