- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SUA: Diferenţele rămase între Israel şi Hamas pot fi depăşite în cadrul negocierilor
Statele Unite consideră că diferenţele rămase între Israel şi Hamas pot fi depăşite în cadrul negocierilor privind ultima propunere de încetare a focului a grupării militante palestiniene. Discuţiile se reiau miercuri la Cairo.
SUA: Diferenţele rămase între Israel şi Hamas pot fi depăşite în cadrul negocierilor
Forţele israeliene au ocupat marţi principalul punct de trecere a frontierei dintre Gaza şi Egipt la Rafah, oraşul din sudul Gaza, unde peste un milion de palestinieni strămutaţi au căutat adăpost în timpul ofensivei israeliene care durează de şapte luni. Acest lucru a tăiat o rută vitală pentru ajutor în enclavă, unde sute de mii de oameni sunt fără adăpost şi înfometaţi.
La Cairo, toate cele cinci delegaţii care au participat marţi la discuţiile privind încetarea focului - Hamas, Israel, SUA, Egipt şi Qatar - au reacţionat pozitiv la reluarea negocierilor, iar întâlnirile ar urma să continue miercuri dimineaţă, au declarat două surse egiptene citate de Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Directorul CIA, Bill Burns, urma să meargă de la Cairo în Israel în cursul zilei de miercuri pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cu oficiali israelieni, a declarat o sursă familiarizată cu deplasarea sa.
Luni, Israelul a declarat că o propunere în trei etape aprobată de Hamas este inacceptabilă.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Hamas a prezentat o propunere revizuită, iar noul text sugerează că lacunele rămase pot fi „în mod absolut închise". El a refuzat să precizeze care sunt acestea.
De la singura pauză de până acum în conflict, o încetare a focului de o săptămână în noiembrie, cele două părţi au fost blocate de refuzul Hamas de a elibera mai mulţi ostatici israelieni fără o promisiune de încetare permanentă a conflictului şi de insistenţa Israelului de a discuta doar despre o oprire temporară.
Imaginile filmate marţi de armata israeliană au arătat tancuri care treceau prin punctul de trecere de la Rafah, între Gaza şi Egipt, iar steagul israelian era ridicat pe partea dinspre Gaza.
Israelul spune că Rafah este ultimul bastion al luptătorilor Hamas.
Oficialul Hamas Osama Hamdan, care s-a adresat marţi reporterilor la Beirut, a avertizat că, dacă agresiunea militară a Israelului va continua la Rafah, nu va exista niciun acord de armistiţiu.
Armata israeliană a declarat că desfăşoară o operaţiune limitată în Rafah pentru a ucide luptători şi a dezmembra infrastructura folosită de Hamas, care conduce Gaza. Aceasta le-a spus civililor, dintre care mulţi au fost strămutaţi anterior din alte părţi din Gaza la începutul conflictului, să meargă într-o „zonă umanitară extinsă", situată la aproximativ 20 km distanţă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO