Clinton a avut întâlniri de informare privind viitoarele sale atribuţii şi urma să cineze cu Condoleezza Rice, căreia îi va succeda în ianuarie la conducerea diplomaţiei americane. Cina urma să aibă loc la reşedinţa lui Rice, aflată în complexul Watergate, au precizat sursele citate.
"Hillary a vizitat birourile echipei de tranziţie şi a participat la câteva şedinţe", a afirmat un responsabil din Departamentul de Stat, sub protecţia anonimatului.
"Hillary Clinton este o persoană inteligentă şi va face treabă bună" la conducerea diplomaţiei americane, iar preşedintele ales Barack Obama a făcut "o alegere foarte bună" când a decis să o desemneze pentru această funcţie, a declarat Rice duminică, într-o emisiune a postului de televiziune ABC.
"Ea are şi ceea ce este cel mai important pentru un secretar de Stat: faptul că îşi iubeşte ţara. Şi că vrea să îi susţină valorile. Şi ştiu că va face acest lucru", a adăugat Rice.
Departamentul de Stat a detaşat 24 de angajaţi pentru a lucra cu echipa de tranziţie a lui Barack Obama, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie.
Citeşte şi:
Hillary Clinton, desemnată secretar de Stat în administraţia Obama