SUA încetează să mai transmită Rusiei date în cadrul tratatului privind armele convenţionale din Europa

Publicat: 23 11. 2011, 06:11
Actualizat: 10 11. 2012, 15:02

„După patru ani fără ca Rusia să îl pună în aplicare şi după eforturi repetate (…) pentru salvarea tratatului, noi considerăm importantă luarea unor contramăsuri împotriva Rusiei”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, comentând anunţul.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, „mai mulţi aliaţi din cadrul NATO, dacă nu toţi, vor face acelaşi lucru”, ceea ce înseamnă că tratatul va fi îngropat definitiv.

În consecinţă, Statele Unite nu vor mai accepta inspecţiile ruseşti la bazele sale în numele CFE. De asemenea, nu vor mai comunica Rusiei nici datele militare anuale prevăzute de tratat.

Acordul din 1990, care limitează efectivele şi echipamentele – tancuri, avioane, artilerie – de la Atlantic în Ural, prevedea schimburi de informaţii şi inspecţii reciproce. Negocierile privind actualizarea sa s-au împotmolit, chiar dacă Washingtonul afirmă că „uşa rămâne deschisă”.

Politica de „reset”cu Rusia, lansată de preşedintele american Barack Obama „a permis progrese importante”, a declarat Nuland marţi, citând în special noul tratat START de dezarmare strategică: „Dar redemararea ne permite şi să vorbim suficient de direct”.