Erdogan: Turcia continuă plăţile pentru achiziţionarea rachetelor S-400 din Rusia
„S-400 deţine un loc important în discuţiile noastre. Argumentele Statelor Unite sunt foarte greşite. Am finalizat procesul de achiziţie a sistemului S-400 şi plăţile noastre continuă”, a declarat Erdogan reporterilor de la Istanbul atunci când a fost întrebat despre discuţiile programate la Moscova săptămâna viitoare.
Planurile Turciei de a achiziţiona sistemului rus a pus-o în dezacord cu aliatul NATO, Statele Unite. La începutul acestei săptămâni, Washingtonul a oprit livrarea către Turcia a echipamentelor pentru avionul de luptă invizibil F-35, din cauza dezacordului privind apărarea antirachetă.
În încercarea de a convinge Turcia să renunţe la planurile sale de a cumpăra modelul S-400, Statele Unite i-au oferit sistemul anti-rachetă american Patriot. Turcia s-a arătat interesată de Patriot, dar nu pe seama abandonării cumpărării modelului S-400.
Un oficial american, vorbind despre condiţia anonimatului, a sugerat vineri că o achiziţie din partea Turciei a sistemelor ruse de apărare antirachetă ar putea reprezenta o oportunitate pentru forţele americane.
„Este şocant faptul că Rusia nu este mai îngrijorată să-şi trimită echipamentul la o naţiune a NATO, co-localizată cu forţele americane, unde poate fi studiată şi unde este posibil să obţinem informaţii valoroase”, a spus oficialul.
„Este cu siguranţă o oportunitate unică”, a adăugat acesta.