„Ne-am dori ca israelienii să ia măsuri mai importante pentru a asigura protecţia civililor”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Reafirmând dreptul Israelului la „apărarea propriilor cetăţeni”, Earnest a apreciat drept „inacceptabil ca (mişcarea palestiniană) Hamas să continue să lanseze rachete în direcţia civililor israelieni”.
„În acelaşi timp, vrem să ne asigurăm că Israelul face tot posibilul pentru a fi la înălţimea propriilor cerinţe privind protejarea civililor nevinovaţi”, a continuat el.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat luni că secretarul de Stat, John Kerry, va încerca să obţină la Cairo un armistiţiu „pentru protejarea vieţilor civililor nevinovaţi, atât în Fâşia Gaza, cât şi în Israel”.
Cel puţin peste 570 de civili au fost ucişi, iar peste 3.350 răniţi în 14 zile de ofensivă israeliană, cea mai sângeroasă de la operaţiunea „Plumb Topit”, în 2009.
De partea israeliană, pierderile sunt în principal în rândurile armatei, 25 de militari fiind ucişi de la începutul ofensivei terestre, la 17 iulie.