SUA, îngrijorate în privinţa a patru jurnalişti străini deţinuţi în Libia

Casa Albă şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea în privinţa a patru jurnalişti străini deţinuţi în Libia de peste două săptămâni şi a dat asigurări că autorităţile americane depun eforturi pentru a-i ajuta, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

"În privinţa jurnaliştilor dispăruţi în Libia, suntem foarte îngrijoraţi dar nu putem intra în detalii" în public, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Barack Obama, Jay Carney, în cadrul unui schimb de replici cu internauţii pe Twitter.

"Lucrăm din greu pentru a ajuta în orice mod posibil", a adăugat Carney.

Doi jurnalişti americani, un spaniol şi un sud-african au dispărut la 4 aprilie în Libia, unde insurgenţii luptă împotriva trupelor colonelului Muammar Kadhafi.

Este vorba despre Clare Morgana Gillis, de la site-ul de Internet TheAtlantic.com, James Foley, reporter independent care lucrează pentru agenţia online GlobalPost, de fotograful spaniol Manu Brabo şi de fotograful sud-african Anton Hammerl.

Globalpost a anunţat la 8 aprilie pe site-ul său de Internet că Guvernul libian a confirmat detenţia celor patru jurnalişti şi a promis să îi elibereze în curând.

Potrivit agenţiei, Moussa Ibrahim, purtătorul de cuvânt al Guvernului libian, a precizat că jurnaliştii sunt în mâinile forţelor armatei libiene şi că sunt trataţi corect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici