SUA intensifică operaţiunile sub acoperire în Iran - presă

Liderii Congresului american au fost de acord, la sfârşitul lui 2007, cu cererea preşedintelui George W. Bush de finanţare a intensificării operaţiunilor sub acoperire în Iran, al căror scop este destabilizarea conducerii ţării, relatează The New Yorker.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului SUA intensifică operaţiunile sub acoperire în Iran - presă

SUA intensifică operaţiunile sub acoperire în Iran - presă (Imagine: Mediafax Foto)

Articolul, scris de reporterul Seymour Hersh, se concentrează pe un document secret semnat de Bush, prezentat liderilor democraţi şi republicani din Camera Reprezentanţilor şi Senat şi membrilor de rang înalt ai comisiilor care se ocupă de serviciile de informaţii.

"Documentul se concentrează pe descurajarea ambiţiilor nucleare ale Iranului şi pe încercarea de subminare a Guvernului prin schimbarea de regim", scrie articolul, citând o persoană familiară cu conţinutul acestuia şi implicată în "cooperarea cu grupurile de opoziţie şi finanţarea acestora".

Hersh a scris anterior despre posibilele planuri ale administraţiei americane de a declara război Teheranului pentru a-l împiedica să obţină arma nucleară, iar un articol din aprilie 2006 din New Yorker sugera că o schimbare de regim în Iran, fie prin mijloace diplomatice, fie militare, ar fi scopul final al lui Bush.

Finanţarea acestui plan, pentru care Bush a cerut până la 400 de milioane de dolari, a fost aprobată de liderii Congresului, potrivit articolului, care citează foşti şi actuali militari, ofiţeri de informaţii şi surse din Congres.

Operaţiile clandestine împotriva Iranului nu sunt noi. Forţele americane pentru Operaţiuni Speciale au desfăşurat manevre peste graniţă, din sudul Irakului, începând cu anul trecut, scrie articolul.

Acestea au inclus capturarea unor membri al-Quds, aripa armată a Gardienilor Revoluţiei din Iran, şi transferarea lor în Irak pentru interogatorii, precum şi urmărirea unor ţinte importante în războiul lui Bush împotriva terorismului, care pot fi capturate sau ucise, potrivit articolului.

Ambasadorul american în Irak, Ryan Crocker, a declarat pentru CNN că nu a citit articolul, dar neagă acuzaţiile privind desfăşurarea unor operaţiuni peste graniţă.

"Vă spun în mod categoric că forţele americane nu desfăşoară acţiuni în Iran peste graniţa irakiană, în sud sau în altă zonă", a declarat el într-un interviu acordat duminică de la Bagdad.

Dar scara şi scopul acestor operaţiuni în Iran, care implică CIA, s-au extins în mod semnificativ în prezent, susţine articolul, citând actuali şi foşti oficiali.

Multe dintre aceste activităţi nu sunt specificate în document, iar unii lideri din Congres au serioase dubii în legătură cu natura lor, potrivit articolului.

Printre grupările din Iran care beneficiază de sprijin din partea Statelor Unite se numără Jundallah, cunoscută şi ca Mişcarea de Rezistenţă a Poporului Iranian, potrivit fostului ofiţer CIA Robert Baer. Analistul Vali Nasr din Consiliul pentru Relaţii Externe a descris această grupare drept o organizaţie coruptă suspectată de legături cu al-Qaida.

Articolul susţine că sprijinul american pentru grupările disidente ar putea determina o acţiune mai dură a autorităţilor Iraniene, care i-ar oferi administraţiei Bush un motiv pentru a interveni.

Nici unul dintre liderii democraţi din Congres nu a comentat documentul, susţine articolul. Casa Albă, care a negat în mod repetat pregătirea unor acţiuni militare împotriva Iranului, şi CIA au refuzat, de asemenea, să comenteze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici