SUA îşi evacuează personalul neesenţial de la ambasada din Cairo

Publicat: 01 02. 2011, 16:16
Actualizat: 06 11. 2012, 13:04

„Departamentul de Stat a ordonat plecarea din Egipt a tuturor angajaţilor neesenţiali ai administraţiei americane şi a familiilor lor din cauza evenimentelor recente”, a anunţat într-un comunicat Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

Diplomaţii americani din ţară au primit încă de duminică autorizaţia de a părăsi ţara, dacă vor.

Administraţia Obama le-a recomandat deja cetăţenilor americani să evite călătoriile în Egipt.

Mişcarea de contestare, fără precedent de la preluarea puterii de către Mubarak în 1981, a început la 25 ianuarie şi s-a soldat cu cel puţin 300 de morţi – potrivit unui bilanţ neconfirmat evocat de ONU – şi mii de răniţi.