„Reformele necesare unor veritabile alegeri democratice trebuie să se materializeze, acest scrutin a fost marcat de nereguli similare cu cele din trecut”, se arată în raportul misiunii de observare a alegerilor.
OSCE a înregistrat „serioase nereguli, în special în privinţa numărului mare de semnături aparent identice pe listele electorale”.
„Nu a existat transparenţă în procesul de numărare a voturilor”, continuă raportul, subliniind că instituţiile de presă îşi desfăşoară activitatea „într-un mediu restrictiv care îndeamnă la autocenzură”.
Nursultan Nazarbaiev, în vârstă de 70 de ani şi aflat de 22 de ani la putere, a stabilit, în februarie, că alegerile vor avea loc pe 3 aprilie, opoziţia argumentând că nu a avut timp pentru campania electorală.