SUA îşi vor suspenda relaţiile cu ambasada Libiei pentru a determina închiderea ei

Publicat: 10 03. 2011, 19:15
Actualizat: 06 11. 2012, 13:46

„Suntem pe cale să ne suspendăm relaţiile cu actuala ambasadă libiană. Prin urmare, ne aşteptăm ca ei să pună capăt funcţionării acesteia ca ambasadă a Libiei”, a declarat Clinton, în faţa unor congresmeni americani.

Anterior, ea a afirmat că se va întâlni cu opoziţia libiană în timpul călătoriei pe care o va face săptămâna viitoare în Egipt şi Tunisia.

„Suntem pe cale să întâlnim opoziţia în interiorul şi exteriorul Libiei. Mă voi întâlni cu unii dintre aceşti opozanţi atât în Statele Unite, cât şi în timpul călătoriei mele de săptămâna viitoare, pentru a discuta ce pot face Statele Unite şi alţii”, a adăugat secretarul de Stat american.