SUA lansează proceduri judiciare împotriva armatorului public iranian, pentru ocolirea sancţiunilor

Statele Unite au anunţat, luni, că lansează proceduri judiciare care vizează armatorul public iranian, IRISL, cinci directori ai societăţii sau filialelor acesteia şi zece întreprinderi care au legături cu armatorul, pentru că a încercat să ocolească sancţiunile americane, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

Aceste proceduri judiciare au fost dezvăluite într-un comunicat al Departamentului Trezoreriei, însărcinat cu aplicarea sancţiunilor, care anunţă o hotărâre a procurorului din Manhattan, Cyrus Vance.

Persoanele şi întreprinderile sunt inculpate "pentru complicitate cu IRISL şi filialele sale, pentru a evita sancţiunile", a anunţat Trezoreria.

Este vorba despre filiale ale armatorului în Singapore, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi în Marea Britanie şi de conducătorii lor iranieni.

Aceşti justiţiabili "au falsificat în mod repetat documente, prezentate unor bănci din comitatul New York, pentru a obţine un acces ilegal la sistemul financiar american", a precizat Departamentul.

Documentul inculpării, transmis presei de serviciile procurorului, citează ca victime ale acestor falsificări mari bănci americane, ca JPMorgan Chase, Citibank, Bank of America, Bank of New York Mellon, dar şi banca germană Deutsche Bank sau cea britanică HSBC.

"Inculpaţii au înşelat bănci din Manhattan în privinţa tratării echivalentului unor plăţi (în valoare) de peste 60 de milioane de dolari, utilizând pseudonime şi nume împrumutate", a declarat Vance, într-o conferinţă telefonică.

Acuzat de Washington că participă la programul iranian de înarmare nucleară, armatorul IRISL (Islamic Republic of Iran Shipping Lines) este vizat, din septembrie 2008, de sancţiuni care îi blochează averile în Statele Unite şi interzic întreprinderilor şi cetăţenilor americani orice tranzacţie cu acesta.

"Problema pe care v-o puteţi pune este de a afla (...) dacă cineva va apărea vreodată în faţa tribunalelor new-yorkeze, pentru aceste fapte şi aceste inculpări. Răspunsul este că (acest lucru) este posibil", a declarat Vance.

El a declarat că speră că va obţine extrădări.

"Ca sancţiunile să servească la ceva, trebuie să fie respectate. Acesta este un mesaj către comunitatea financiară mondială", a subliniat procurorul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici