Prima pagină » Știri externe » Miniştrii Apărării din trei ţări balcanice candidate la NATO, primiţi la Washington

Miniştrii Apărării din trei ţări balcanice candidate la NATO, primiţi la Washington

Miniştrii Apărării din Croaţia, Macedonia şi Albania, trei ţări balcanice candidate pentru aderarea la NATO, au fost primiţi marţi la Departamentul de Stat american, cu cinci săptămâni înaintea summitului Alianţei de la Bucureşti.
Miniştrii Apărării din trei ţări balcanice candidate la NATO, primiţi la Washington
20 feb. 2008, 09:10, Știri externe

Albanezul Fatmir Mediu, croatul Branco Vukelici şi macedoneanul Lazar Elenovski s-au întâlnit cu adjunctul secretarului de Stat, John Negroponte, însă nu au făcut declaraţii.

Întrebat cu privire la această întâlnire, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack, s-a arătat prudent cu privire la şansele ficăreia dintre cele trei ţări de a adera la Alianţa atlantică în timpul summitului de la Bucureşti.

"În ceea ce priveşte aderarea la NATO, există discuţii care continuă nu numai în capitale ci şi între capitale", a declarat el.

"Cred că putem spune că nici o decizie nu a fost luată până în prezent", a adăugat el. "Mai avem puţin mai mult de o lună până la summitul de la Bucureşti, care este data finală pentru a lua acest gen de decizie", a mai spus McCormack.

El a amintit că NATO funcţionează prin consens, refuzând să precizeze în ce sens se orientează discuţiile.