SUA renunţă la sistemul de alertă bazat pe un cod de culori, anunţă un congresman

Publicat: 27 01. 2011, 07:42
Actualizat: 06 11. 2012, 13:02

Până în prezent, o bandă de culori evalua riscul unui atac terorist, de la culoarea verde, nivelul inferior, până la cel mai înalt nivel, culoarea roşie (grav). Acest sistem a fost introdus în 2002, de fostul preşedinte George W. Bush.

Dar, a explicat reprezentantul democrat Bennie Thompson, care a anunţat abandonarea acestuia, „sistemul bazat pe un cod de culori nu a făcut altceva decât să îi înveţe pe americani să le fie frică, şi nu să se pregătească”.

„De fiecare dată când nivelul de alertă creşte, nimeni nu era informat asupra motivelor acestui gest, cum să se organizeze sau cât timp durează alerta”, a subliniat Thompson, care a salutat desfiinţarea acestui sistem, hotărâtă de Janet Napolitano, secretarul pentru Securitatea Internă.

Napolitano urmează ca, în curând, să anunţe această hotărâre, într-un discurs.

În noiembrie, Departamentul pentru Securitate Internă a trimis o propunere în acest sens Casei Albe.

Departamentul nu a dorit să spună cu ce va fi înlocuit vechiul sistem, dar, potrivit postului de televiziune ABC News, noile alerte vor fi mult mai detaliate cu privire la ameninţările cu care se confruntă Statele Unite.

Din 2002, nivelul ameninţării a evoluat, în principal, între culoarea galben (semnificativ) şi culoarea portocaliu (ridicat), dar fără să coboare niciodată la verde sau albastru (măsurat). Acesta a atins culoarea roşie o singură dată, la august 2006, când a fost dejucat un complot al-Qaida vizând zboruri transatlantice.