SUA se opun proclamării unilaterale a unui stat palestinian
Statele Unite au anunţat luni că se opun unei proclamări unilaterale a unui stat palestinian, reiterând că acest stat trebuie să apară în urma negocierilor între Israel şi palestinieni.
SUA se opun proclamării unilaterale a unui stat palestinian (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
"Noi susţinem un stat palestinian care va fi rezultatul negocierilor între cele două părţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Deartamentului de Stat, Ian Kelly.
"Noi susţinem crearea unui stat palestinian (...). Cel mai bun mijloc de a-l obţine este negocierea între cele două părţi", a subliniat el.
După 11 luni de blocare a procesului de pace, palestinienii au anunţat duminică, în speranţa ieşirii din impas, că vor cere Consiliului de Securitate al ONU să le recunoască independenţa în frontierele din 1967.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Autoritatea Palestiniană nu a contactat Statele Unite şi nici nu a cerut "aprobarea" acestora, a declarat Kelly, refuzând să precizeze dacă Statele Unite se vor opune prin veto acestei iniţative.
Purtătorul de cuvânt a spus că "nu este neapărat de acord" cu sugestia unui jurnalist, potrivit căruia anunţul făcut de Autoritatea Palestiniană ar permite relansarea procesului de pace.
"Eu cred că ceea ce trebuie este ca cele două părţi să se aşeze" la masa negocierilor, a reiterat acesta. "Iar pentru acest lucru noi depunem toate eforturile", a continuat el.
Ian Kelly a anunţat, de asemenea, că emisarul american George Mitchell se afla luni la Londra pentru a se întâlni cu diplomaţi israelieni.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO