SUA se tem că al-Qaida va profita de un „vid politic” în Yemen
„Suntem evident îngrijoraţi că al-Qaida şi alte grupări vor încerca să profite de un vid politic în această perioadă de violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney.
„Este unul dintre motivele pentru care pledăm pentru dialog şi lansarea unui calendar de tranziţie despre care a vorbit preşedintele Saleh”, a adăugat Carney.
Duminică, New York Times a afirmat că administraţia americană îşi retrage sprijinul pentru preşedintele Saleh şi îi facilitează plecarea. „Noi credem că putem lucra cu Guvernul yemenit asupra acestor probleme importante. Nu ne concentrăm asupra unui individ”, a precizat Carney.
Opoziţia cere plecarea lui Saleh înaintea unor negocieri. Preşedintele Saleh, un aliat al Statelor Unite în lupta împotriva al-Qaida, afirmă că este pregătit să cedeze puterea, pe care o deţine de 32 de ani, dar în cadrul unui proces constituţional ordonat.
Abandonat de o parte a armatei şi de lideri tribali şi religioşi, el a avertizat privind riscul haosului în Yemen dacă va fi constrâns să plece.