SUA se tem că Israelul ar putea ataca Iranul

Anunţul făcut recent de preşedintele Mahmoud Ahmadinejad potrivit căruia Iranul deţine 3.000 de centrifuge funcţionale a generat temeri la Washignton, conform cărora Israelul ar putea accelera pregătirile de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene, relatează The Times în ediţia electronică.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului SUA se tem că Israelul ar putea ataca Iranul

SUA se tem că Israelul ar putea ataca Iranul

Potrivit unor surse militare de la Washington, existenţa unui număr atât de mare de centrifuge ar putea reprezenta "un punct de cotitură" în cadrul planurilor israeliene de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene. Statele Unite privesc cu reticenţă o eventuală ofensivă împotriva Iranului, dar oficialii americani au precizat că în cazul Israelului, aceasta este o "problemă diferită".

"Israelul ar putea recurge la acţiuni când ei (iranienii) vor atinge cifra de 3.000 de centrifuge funcţionale. Pentagonul intenţionează să aştepte puţin mai mult", a declarat un oficial din cadrul Departamentului american al Apărării înainte de anunţul liderului iranian.

Experţii americani susţin că 3.000 de centrifuge funcţionale ar putea produce suficient uraniu îmbogăţit pentru a produce bomba atomică în mai puţin de un an.

Israelul a replicat că nu va tolera un Iran înarmat cu bombă nucleară. "Negocierile nu au oprit şi nu vor opri niciodată rachetele", a declarat ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak.

Efraim Inbar, analist în cadrul Centrului pentru Studii Strategice Begin-Sadat din Tel Aviv, a declarat că cifra de 3.000 de centrifuge dezvăluie capacitatea Iranului de a produce material nuclear necesar armelor atomice. "Nu aş fi surprins dacă vom face ceva în cazul în care comunitatea internaţională ne va lăsa singuri", a declarat el. "Cred că ne pregătim pentru aşa ceva. Pentru Israel acesta este un moment tehnologic critic", a adăugat Inbar.

Teheranul a anunţat că intenţionează să atingă cifra de 54.000 de centrifuge funcţionale la centrala de la Natanz, situată în centrul Iranului, situaţie în care va produce uraniu îmbogăţit la scară industrială.

La Londra, cel puţin cinci parlamentari, membri ai Comisiei de Politică Externă din Camera Comunelor, au refuzat să se mai deplaseze într-o vizită în Iran care urma să înceapă duminică, motivând că acest demers ar furniza regimului de la Teheran un sprijin propagandistic. Alţi opt deputaţi, reprezentând cele trei partide politice principale, intenţionează să petreacă patru zile în Iran săptămâna viitoare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici