SUA şi NATO revizuiesc misiunea forţelor internaţionale din Afganistan – presă
Potrivit unor oficiali americani şi din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, această revizuire este motivată de îngrijorările referitoare la perspectiva unui eşec în Afganistan.
Spre deosebire de revizuirea politicii americane din Irak din urmă cu un an, care a fost amplu mediatizată, examinarea de către Statele Unite a strategiei afgane nu a fost anunţată şi nu se preconizează că va avea ca rezultat o sporire a efectivelor.
Administraţia SUA încearcă să găsească un coordonator internaţional, descris ca un emisar special, care să asigure o sincronizare a eforturilor pe toate planurile şi să continue să exercite presiuni pentru suplimentarea trupelor NATO. "Căutăm modalităţi de a dobândi o mai mare coerenţă strategică", a declarat un oficial din cadrul administraţiei implicat în acest proces.
Una dintre evaluări este realizată la nivelul armatei americane. Amiralul William Fallon, comandantul forţelor SUA din Orientul Mijlociu, a ordonat o revizuire completă a misiunii.
Potrivit unor oficiali din cadrul Departamentului de Stat, adjunctul secretarului de Stat pentru afaceri politice, Nicholas Burns, efectuează o altă evaluare internă, a eforturilor diplomatice şi a ajutoarelor economice.
O a treia examinare, care a fost discutată în public, se referă la strategia NATO, care a preluat anul trecut congtrolul asupra operaţiunilor din domeniul securităţii din Afganistan, fiind criticat de oficiali americani şi congresmeni pentru că nu ar fi suficient de agresivă.
De altfel, în cadrul unei reuniuni desfăşurate vineri în Scoţia, secretarul american al Apărării, Robert Gates, a obţinut angajamentul NATO privind întocmirea unui "plan integrat" referitor la Afganistan.
Evaluarea NATO urmează să fie pregătită pentru reuniunea şefilor de state din cadrul Alianţei care va avea loc la Bucureşti, în primăvara anului viitor. Celelalte evaluări trebuie să fie pregătite până la începutul anului viitor.