- Home
- Externe
-
GENEVA, (14.09.2013, 13:25)
- Mihai Draghici
SUA şi Rusia au ajuns la un acord privind arsenalul chimic sirian. Cele două puteri sunt de acord cu o intervenţie militară dacă Siria nu respectă planul
Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconveţionale, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry. Statele Unite şi Rusia sunt de acord cu adoptarea unei rezoluţii ONU care să prevadă recurgerea la forţă dacă Siria nu va respecta planul de predare a armelor chimice.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord privind arsenalul chimic sirian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Statele Unite şi Rusia sunt de acord cu o rezoluţie a Naţiunilor Unite care va face referire la Capitolul 7 al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă", a declarat Kerry după întrevederea pe care a avut-o la Geneva cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
"Nu va exista spaţiu de manevră, ci doar pentru aplicarea în totalitate a planului de către regimul Bashar al-Assad", a spus Kerry.
"Întâlnirea cu secretarul de Stat american, John Kerry, a fost excelentă", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale.
Statele Unite şi alte ţări occidentale atribuie regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul susţinând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi.
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian. Siria a anunţat intenţia de a semna Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3