Prima pagină » Știri externe » SUA speră că Muammar Kadhafi va fi abandonat de tot mai mulţi aliaţi

SUA speră că Muammar Kadhafi va fi abandonat de tot mai mulţi aliaţi

Statele Unite speră că mai multe persoane din anturajul şi dintre aliaţii libieni ai colonelului Muammar Kadhafi îl vor abandona, a anunţat sâmbătă secretarul american de Stat, Hillary Clinton, după summitul convocat la Paris, relatează AFP.
19 mart. 2011, 21:39, Știri externe

Mesajul pe care îl reprezintă punerea în aplicare a rezoluţiei 1.973 a ONU „este îndreptat către toţi decidenţii din Libia (…). Este de dorit să fie noi plecări”, a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă la ambasada Statelor Unite.

Clinton a reafirmat vineri că vrea să îl vadă pe Muammar Kadhafi renunţând la putere, o dorinţă care nu a mai fost reluată de preşedintele Barack Obama în alocuţiunea din aceeaşi zi şi care nu figurează în programul rezoluţiei ONU.

Întrebată sâmbătă în legătură cu acest subiect, ea a subliniat că rezoluţia vizează protejarea civililor libieni.

Dar „cu sigurnaţă condiţiile care se vor crea în timp ce noi începem punerea în aplicare a acestei rezoluţii”, a apreciat ea, „vor crea un nou mediu în care oamenii vor acţiona, inclusiv cei care sunt în jurul colonelului Kadhafi”.