SUA suspendă negocierile militare cu Pakistanul din cauza climatului politic
Eric Edelman, subsecretar al Apărării, care urma să conducă o delegaţie americană în cadrul dezbaterilor programate să aibă loc marţi, nu se va deplasa în Pakistan până la ameliorarea climatului politic, a declarat Geoff Morrell, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Morrell îl însoţeşte la Beijing pe secretarul american al Apărării, Robert Gates, care a cerut, luni, reinstaurarea democraţiei constituţionale în Pakistan "cât mai curând posibil".
Preşedintele Pervez Musharraf a decretat, sâmbătă, starea de urgenţă în Pakistan. Constituţia a fsost suspendată iar autorităţile centrale au impus o serie de restricţii libertăţilor publice.