„Acest conflict nu este un conflict marginal”, a declarat Munteanu, după o întrevedere la Washington organizată de Comitetul Helsinki din SUA, cu tema „Perspectivele Dezgheţării Conflictului Îngheţat din Moldova”. „Nu face parte din disputele periferice. Este un element al angajamentului strategic între Rusia şi aliaţii transatlantici şi cred că ar trebui ridicat şi ar trebui să primească o dimensiune mai mare în dialogul de securitate”, a adăugat el.
Diplomatul moldovean a apreciat că strategia de „resetare” a preşedintelui Barack Obama, care a îmbunătăţit relaţiile dintre Washington şi Moscova, oferă o „poartă şi o fereastră” pentru ca Statele Unite să exercite noi presiuni asupra Rusiei pentru a-şi retrage trupele din teritoriul separatist moldovean, susţinut de ruşi.
„Ne aşteptăm să observăm o creştere dinamică în mobilizarea sprijinului politic din partea Statelor Unite”, a mai spus Munteanu, referitor la reluarea discuţiilor în format 5+2 pe tema conflictului, la 21 iunie, la care participă Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, precum şi SUA şi Uniunea Europeană.