- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SUA vor retrage aproximativ 7.000 de militari din Europa
Statele Unite vor retrage aproximativ 7.000 dintre cei 81.000 de militari americani staţionaţi în Europa, în cadrul noii strategii americane de apărare şi măsurilor de austeritate care afectează bugetul Pentagonului, a declarat joi secretarul Apărării Leon Panetta.
SUA vor retrage aproximativ 7.000 de militari din Europa (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Pentagonul va retrage două dintre cele patru brigade de luptă din cadrul forţelor terestre staţionate în Europa, adică aproximativ 7.000 de oameni, a declarat Panetta pentru agenţia de presă a Pentagonului (AFPS), o informaţie confirmată de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little.
Aceste brigade de luptă, alcătuite fiecare din aproximativ 3.500 de militari din cadrul forţelor terestre americane (US Army), a căror localizare nu a fost precizată, vor fi înlocuite prin rotaţie de diferite unităţi, a precizat Panetta pentru AFPS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Măsura se înscrie în cadrul noii srategii americane de apărare prezentată pe 5 ianuarie de preşedintele Barack Obama. Aceasta prevede acordarea unei priorităţi strategice regiunilor Asia-Pacific şi Orientul Mijlociu, dar şi o "evoluţie" a prezenţei militare americane în Europa, potrivit documentului de prezentare a strategiei.
Strategia reflectă cura de austeritate care va afecta Pentagonul în cursul următorilor zece ani, însumând o economie în valoare de 487 de miliarde de dolari.
"Secretarul şi alţi oficiali de rang înalt din cadrul Departamentului (Apărării) au purtat consultări strânse cu aliaţii noştri europeni în privinţa noii noastre direcţii strategice. Angajamentele noastre faţă de securitatea Europei şi NATO rămân intacte", a declarat Little.
Aproximativ 81.000 de militari americani sunt prezenţi în Europa, potrivit datelor Pentagonului de la sfârşitul lui septembrie 2011. Între aceştia se află aproxiamtiv 41.000 de militari din cadrul US Army, staţionaţi în principal în Germania.
Trei brigade de luptă sunt staţionate în Germania, iar una în Italia. Însă, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, numărul unităţilor americane, deşi în mod oficial staţionate în Europa, au fost mobilizate în Afganistan şi Irak, au precizat oficiali americani din cadrul Departamentului american al Apărării, în contextul amplificării unor zvonuri cu privire la o anumită evoluţie a prezenţei americane în Europa.
Noua strategie va servi ca matrice pentru armata americană în anii următori. Ea privilegiază armele aeriene şi navale în confruntarea cu provocările impuse de Iran şi în contextul amplificării puterii Chinei, renunţând la lungile şi costisitoarele operaţiuni împotriva unor insurecţii, simboluri ale anilor care au urmat atentatelor din 2001, ca cele din Irak şi Afganistan.
De la aproximativ 565.000 de membri câţi numără în prezent, US Army urmează ca din 2014 să treacă deja la 520.000 de militari activi, în timp ce US Marines, care au în prezent 202.000 de membri, să piardă între 15.000 şi 20.000 de oameni.
Bugetul Pentagonului pentru exerciţiul bugetar din 2013, care va începe la 1 octombrie 2012, urmează să fie prezentat pe 6 februarie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO