Prima pagină » Știri externe » SUA vor testa interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze

SUA vor testa interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze

Pentagonul va testa săptămâna viitoare interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, la fel ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze, informează Missile Defense Agency, potrivit AFP.
SUA vor testa interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, ca cea cu care Coreea de Nord urmăreşte să se doteze

Testul programat pentru marţi implică lansarea unei rachete de tip intercontinental din Insulele Marshall în Oceanul Pacific, care va trebui să fie oprită de o rachetă de interceptare lansată de la baza Vandenberg din California a US Air Force.

Pentagonul a făcut în trecut patru teste similare, însă doar unul a fost reuşit.

Coreea de Nord şi-a sporit testele balistice, urmărind să se doteze cu o rachetă nucleară intercontinentală capabilă să lovească SUA.

Preşedintele american, Donald Trump, a susţinut că va investi în rachetele antibalistice pentru a contracara ameninţările nord-coreene şi iraniene.