SUA vor trimite trupe suplimentare în Orientul Mijlociu în urma atacurilor din Arabia Saudită

Publicat: 21 09. 2019, 11:27
Actualizat: 21 09. 2019, 11:29

Preşedintele american Donald Trump a aprobat trimiterea trupelor suplimentare în scop defensiv, a declarat Esper la Pentagon.

Rebelii huthi din Yemen au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais, însă Statele Unite şi Arabia Saudită suspectează că Iranul este de fapt responsabil.

„Toate indiciile arată că Iranul este responsabil pentru atac”, a declarat Esper.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, vineri, noi măsuri împotriva sistemului bancar iranian, în contextul în care atribuie incidentul Iranului. Administraţia de la Teheran a negat implicarea în aceste atacuri.