Suburbiile sudice ale Beirutului, vizate de un nou atac aerian

  • Un nou atac aerian a vizat suburbiile din sudul Beirutului sâmbătă, în jurul prânzului.
  • Acţiunea are loc după o primă serie de raiduri asupra bastionului Hezbollah, care au avut loc de dimineaţă, potrivit AFP.
Urmărește
123 afișări
Imaginea articolului Suburbiile sudice ale Beirutului, vizate de un nou atac aerian

Suburbiile sudice ale Beirutului, vizate de un nou atac aerian

Imaginile surprinse arată un nor de fum care se ridică deasupra clădirilor din suburbiile Beirutului. Agenţia naţională de presă libaneză, Ani, a raportat un raid al „avioanelor inamice” asupra cartierului Chiyah. Anterior, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, a postat pe platforma X un apel la evacuarea locuitorilor din trei cartiere.

Între timp, Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a anunţat sâmbătă un nou bilanţ de 43.799 de victime pe teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Israelul.

Cel puţin 35 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că 103.601 persoane au fost rănite în Fâşia Gaza de la începutul războiului, declanşat de un atac al Hamas în Israel la 7 octombrie 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici