John McCain lansează o campanie împotriva lui Barack Obama

Publicat: 04 06. 2008, 08:14
Actualizat: 06 11. 2012, 08:54

"Indiferent de cel care va câştiga alegerile, ţara va merge într-o direcţie complet diferită", a subliniat republicanul John McCain. Detaşându-se însă de impopularul George W. Bush, McCain susţine că electorii vor avea de "ales între schimbarea în bine şi schimbarea în rău, între progres şi regres".

În discursul susţinut în New Orleans (Louisiana, sud), simbolul gestionării inadecvate după ciclonul Katrina, în 2005, McCain a ţinut mai degrabă să îi recunoască meritele lui Hillary Clinton decât să salute performanţa senatorului Obama.

"Experţii şi membrii partidului au declarat că Obama va fi adversarul meu", a declarat McCain. Potrivit lui, Hillary "Clinton merită tot respectul pentru tenacitatea şi curajul său", a adăugat el.

"Veţi auzi toate politicile prezidenţiale descrise ca politici Bush-McCain", a avertizat el. "Deşi (Obama) ştie că este foarte dificil să îi determine pe americani să creadă ceva fals, el încearcă să vă inoculeze acest lucru în cap, repetându-l în mod constant, mai degrabă decât să concureze cinstit", a denunţat el.

"Dar americanii nu mă cunosc de ieri, însă abia încep să îl cunoască pe Obama", a adăugat el.