Summitul NATO din 2009 ar trebui organizat la Strasbourg şi la Kehl – diplomat
"Germania şi Franţa sunt de acord să propună (celorlalte 24 de state membre ale Alianţei-n.r.) ca summitul să se desfăşoare în acelaşi timp în cele două oraşe, Strasbourg şi Kehl", a subliniat el.
Organizarea acestui summit la Strasbourg, oraş care găzduieşte Consiliul Europei şi împarte cu Bruxelles-ul sediul Parlamentului European, ar avea o semnificaţie simbolică deoarece ar putea marca apropierea dintre Franţa şi NATO, a explicat diplomatul.
Ultimul summit al şefilor de stat şi de guvern din NATO care s-a desfăşurat în Franţa a fost în decembrie 1957 la Paris, la vremea respectivă sediul Alianţei. Summitul NATO-Rusia care s-a desfăşurat în 1997 în capitala franceză s-a concentrat exclusiv pe relaţiile cu Moscova.
Membru fondator al NATO în aprilie 1949, Franţa a părăsit în 1966 structura militară a Alianţei, reintegrând-o parţial abia în anii ’90, după Războiul Rece.
Relansând perspectiva unei reintegrări complete a Franţei (cu excepţia domeniului nuclear-n.r.), preşedintele francez Nicolas Sarkozy a pus condiţia unei consolidări paralele a apărării europene.
Un alt diplomat la NATO a subliniat că "nimic nu s-a discutat sau decis formal pentru moment, în ceea ce priveşte acest summit, deşi Germania a fost singura care s-a oferit iniţial pentru a-l găzdui".
Dacă tradiţia va fi respectată, locul şi data reuniunii din 2009 ar trebui să fie anunţate la summitul din 2008, care va avea loc între 2 şi 4 aprilie la Bucureşti.