- Home
- Externe
- (12.07.2023, 21:00)
- Alexandru Stan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Summitul NATO de la Vilnius | Stoltenberg: Alianţa va fi alături de Ucraina ,,atât timp cât va fi nevoie" / Zelenski: Ucraina aduce acasă o victorie semnificativă în materie de securitate / G7 sprijină Kievul pe termen lung
- Şeful NATO, Jens Stoltenberg, afirmă că alianţa va fi alături de Ucraina ,,atât timp cât va fi nevoie"
- Jens Stoltenberg a afirmat că "Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată"
- Preşedintele ucrainean a muilţumit NATO pentru cele trei pachete de sprijin.
- Cu toate acestea, el adaugă că rezultatul "optim" al summitului ar fi ca Ucraina să primească o invitaţie directă de a adera la alianţa militară.
- Joe Biden va face un anunţ important privind unitatea Alianţei Nord-Atlantice.
Urmărește
3459 afișări
Sursa foto: AP / Mediafax Foto
UPDATE Consiliul NATO-Ucraina este un pas "semnificativ" în intensificarea relaţiilor
"Tocmai am prezidat sesiunea inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina. De acum înainte, NATO şi Ucraina se vor reuni în acest Consiliu pentru discuţii şi decizii de pe poziţii de egalitate. Acesta este un pas semnificativ pentru a aduce Ucraina mai aproape de NATO", a declarat Jens Stoltenberg în conferinţa de presă organizată la finalul summitului de la Vilnius.
"Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată. Aliaţii au reafirmat că Ucraina va deveni membră a NATO şi au stabilit să elimine cerinţa unui Plan de Acţiune pentru Integrare. Acest lucru va schimba parcursul spre aderare, de la un proces în două etape la un proces într-o singură etapă. Vom emite o invitaţie pentru ca Ucraina să devină membră NATO când aliaţii vor stabili că sunt întrunite condiţiile. Acest lucru transmite un mesaj clar, puternic şi unitar de la Summitul Vilnius", a subliniat Stoltenberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
UPDATE Zelenski: Ucraina aduce acasă o victorie semnificativă în materie de securitate
Volodimir Zelenski a urcat la microfon pentru un scurt discurs după ce Joe Biden şi-a încheiat intervenţia.
El le-a mulţumit membrilor pentru sprijinul acordat şi a salutat "pachetul important de garanţii de securitate" din partea ţărilor G7.
"Astăzi, delegaţia ucraineană aduce acasă o victorie semnificativă în materie de securitate pentru Ucraina, pentru ţara noastră, pentru poporul nostru, pentru copiii noştri."
Zelenski crede că declaraţia statelor G7 deschide "noi oportunităţi de securitate" pentru ţara sa.
"Le mulţumesc tuturor celor care au făcut-o posibilă", a spus el.
UPDATE G7 s-a angajat să ofere sprijin militar pe termen lung Ucrainei
Ţările Grupului naţiunilor puternic industrializate (G7) au promis sprijin militar pe termen lung Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva forţelor ruse invadatoare şi pentru a preveni orice reapariţie a războiului.
„Fiecare dintre noi va lucra cu Ucraina la angajamente şi acorduri bilaterale concrete de securitate pe termen lung pentru a asigura o forţă durabilă capabilă să apere Ucraina acum şi să descurajeze agresiunea rusă în viitor”, se arată în declaraţia G7.
Planul de a asigura asistenţa militară pe termen lung a ţărilor G7 Ucrainei a fost prezentat în marginea summitului NATO de la Vilnius.
Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Canada şi Japonia au declarat că vor căuta un acord pentru a furniza forţelor ucrainene echipamente militare moderne, aeriene şi maritime.
UPDATE Pachetul de susţinere este ,,o veste pozitivă" - dar invitarea în NATO ar fi rezultatul ,,optim", spune Zelenski
Preşedintele ucrainean a muilţumit NATO pentru cele trei pachete de sprijin.
,,Avem veşti pozitive despre noul pachet de sprijin pentru apărare care vine din partea partenerilor noştri", a spus preşedintele ucrainean.
,,Aş dori să vă adresez cuvinte de recunoştinţă", adaugă el, adresându-se şefului NATO.
Cu toate acestea, el adaugă că rezultatul ,,optim" al summitului ar fi ca Ucraina să primească o invitaţie directă de a adera la alianţa militară.
UPDATE- Şeful NATO, Jens Stoltenberg, afirmă că alianţa va fi alături de Ucraina ,,atât timp cât va fi nevoie"
În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a prezentat un pachet de măsuri în trei părţi pentru a aduce Ucraina ,,mai aproape de NATO".
,,Acum am convenit asupra unui pachet în trei părţi care aduce Ucraina mai aproape de NATO. Un program multiplu de asistenţă practică, înfiinţarea unui nou consiliu NATO-Ucraina, reafirmarea faptului că Ucraina va deveni membră a NATO şi eliminarea cerinţei privind planul de acţiune pentru aderare.
Jens Stoltenberg a afirmat că ,,Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată"
Stoltenberg a adăugat: ,,Trebuie să ne asigurăm că, atunci când acest război se va încheia, vor exista aranjamente credibile pentru securitatea Ucrainei, care vor contribui la "descurajarea oricărei agresiuni viitoare din partea Rusiei după ce acest război se va încheia"."
UPDATE - Geoană: NATO susţine dreptul partenerilor de a-şi decide aranjamentele de securitate
NATO va continua să susţină dreptul partenerilor de a-şi decide singuri aranjamentele de securitate, fără interferenţe externe, afirmă secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană.
UPDATE - Secretarul general al NATO: „trebuie să cooperăm pentru a menţine ordinea internaţională bazată pe reguli
Secretarul general Jens Stoltenberg i-a salutat pe partenerii apropiaţi ai NATO, Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea şi Uniunea Europeană, la o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la summitul de la Vilnius de miercuri (12 iulie 2023).
UPDATE - Tajani: Decizia de a permite Ucrainei să adere la NATO există, întrebarea este când
Decizia de a permite Ucrainei să adere la NATO există, întrebarea este când. Cu siguranţă nu în timpul războiului, din cauza riscurilor de escaladare, afirmă Antonio Tajani.
UPDATE - Biden ar urma să anunţe „un punct culminant al unităţii aliaţilor în urma summitului”
Joe Biden intenţionează să anunţe „un punct culminant al unităţii aliaţilor în urma summitului” şi că „am reuşit să mobilizăm lumea pentru a sprijini poporul ucrainean" la finalul summitului NATO de la Vilnius, relatează Reuters.
UPDATE - Miniştrii NATO şi reprezentanţii societăţii civile discută despre promovarea femeilor în funcţii de conducere
În marja Summitului de la Vilnius de miercuri (12 iulie 2023), un număr de miniştri aliaţi de externe şi apărare s-au întâlnit cu reprezentanţi ai societăţii civile, inclusiv din Ucraina, discutând despre modul în care femeile în roluri de conducere pot inspira schimbarea şi sprijini femeile în toate fazele conflict în Ucraina.
NATO: 300,000 de militari sunt pregătiţi să apere Europa de orice atac rusesc
UPDATE - Japonia este un aliat important pentru NATO
Secretarul general Jens Stoltenberg l-a întâmpinat pe prim-ministrul japonez Fumio Kishida la Summitul NATO de miercuri (12 iulie 2023), spunând că niciun partener nu este mai apropiat decât Japonia.
Ştirea iniţială- Zelenski încă speră
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dimitri Kuleba, a transmis către Bloomberg că Ucraina nu ar trebui să fie ţinută pe aşteptare în procesul de aderare la NATO.
Preşedintele Joe Biden, care a lipsit de la dineul liderilor NATO, se înfruntă şi azi cu o problemă spinoasă: ar trebui să permită aderarea imediată a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică?
Sunt multe în joc: este fie suveranitatea şi viitorul Ucrainei, care odată aderată la NATO, Rusia ar putea înceta să o mai bombardeze de frica declanşării Articolului 5, fie securitatea Europei, în cazul în care Rusia va continua să bombardeze Ucraina şi asta ar putea duce Europa spre un război sângeros cu Kremlinul.
Ucraina nu este subiectul dominant în agenda summitului, ci mai degrabă aderarea Suediei la NATO cu acordul Turciei şi Ungariei, dar şi securitatea ţărilor asiatice din Pacific care sunt aliaţii Americii.
Zelenski a sosit marţi în Lituania şi va participa la summit pentru a se întâlni faţă în faţă cu Biden, prezenţa sa fiind un semn de unitate, potrivit CNN.
„Este fără precedent şi absurd când nu este stabilit nici un interval de timp pentru invitaţie, nici pentru aderarea Ucrainei. În timp ce, în acelaşi timp, se adaugă o formulare vagă despre „condiţii” chiar şi pentru invitarea Ucrainei. Se pare că nu există nicio disponibilitate nici de a invita Ucraina în NATO, nici de a o face membră a Alianţei”, a scris Zelenski pe Twitter, adăugând: „Incertitudinea este slăbiciune. Şi voi discuta deschis despre asta la summit”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: O carte pe zi: „Electra” de Jennifer Saint
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:20
-
astăzi, 16:01
Conducerea PSD se reuneşte duminică după negocierile cu PNL-UDMR şi consultările cu preşedintele