„Este atât de asemănător. Mă întristează”, a declarat Claire Bruyere, din Warwick, a cărei fiică în vârstă de 27 de ani, Bonnie Hamelin, a murit în incendiul din 2003 de la clubul de noapte Station din oraş. „Nici nu vreau să mă gândesc prea mult la asta”, a adăugat ea.
Incendiul de la clubul Station, unul dintre cele mai grave din istoria SUA, a fost declanşat de artificiile folosite în timpul unui concert al formaţiei Great White, care au aprins spuma inflamabilă din interiorul clubului. O sută de oameni au murit şi 230 au fost răniţi.
În mod asemănător, incendiul de vineri noapte de la clubul Colectiv din Bucureşti a fost declanşat de artificiile folosite în timpul unui concert. Flăcările s-au extins rapid şi au generat o busculadă, astfel că 29 de persoane au murit şi aproximativ 180 au fost rănite.
„Acest lucru îmi provoacă greaţă”, a scris pe Facebook Victoria Eagan din West Warwick, o supravieţuitoare a incendiului de la clubul Station, apreciind că cele două tragedii sunt „înfricoşător de asemănătoare”.
„Nu vom învăţa niciodată?”, a întrebat ea, transmiţând condoleanţe pentru victimele incendiului din România. „Prea mult… trebuie să înceteze. Sunt atât de tristă”.
Alte persoane care şi-au pierdut copiii în incendiul din Rhode Island s-au declarat dezamăgite că proprietarii de cluburi şi organizatorii de concerte par să ignore în continuare regulile de bază antiincendiu şi pun profitul înaintea clienţilor. Incendiul de la clubul Station a condus la reglementări mai stricte în Rhode Island.
„Pur şi simplu nu înţeleg. Oamenii cred că nu li se va întâmpla lor”, a afirmat Dave Kane din Johnston, Rhode Island, al cărui fiu de 18 ani, Nicholas O’Neill, a murit în incendiul de la clubul Station. „Dar totul este la fel. Nimic nu s-a schimbat”, a adăugat el.
Supravieţuitorii au amintit şi alte tragedii petrecute în cluburi în ultimii ani, inclusiv incendiul din 2013 care a ucis peste 200 de persoane şi a rănit circa 600 în oraşul Santa Maria din Brazilia.
Chris Fontaine din Johnston, mama unei victime în vârstă de 22 de ani de la Station, Mark Fontaine, a declarat că încearcă să nu se implice prea mult în ultimele tragedii din cauza amintirilor dureroase. „Parcă a fost ieri. Şi aceste lucruri întotdeauna îmi reamintesc”, a precizat ea.